Ce mă enervează?

Daniel Mureşan

Mă enervează manelele, sindicaliștii care sunt degeaba, fondurile Uniunii Europene irosite, lipsa autostrăzilor și calmul cu care societatea împinge tot mai departe limitele ticăloşiei acceptabile. Mă enervează că toată lumea se enervează pentru aproape nimic, că mulți se fotografiază plantând copaci.
Mă enervează cei din categoria „stai să-ţi spun ce-am păţit eu”. Ei ştiu tot şi mai bine ca tine. Au trecut prin toate, indiferent despre ce e vorba. Eşti supărat, dar vine cineva şi insistă să-ţi descarci sufletul, te mângâie pe cap şi tu ai impresia că ai nevoie să spui, crezi că găseşti înţelegere.
Mă enervează că mă enervez din tot felul de nimicuri. Țânțarii, rușii, armele nucleare, Trump, piticii pe creier, muncitorii de pe strada mea ce înjură ca birjarii, câinii vecinului care latră toată noaptea, țiganii de vis-a-vis ce șoptesc urlând, rasismul unor minți înguste, patul lui Procust.
Mă enervează vinul hibrid și coniacul de casă, cei care judecă fără să asculte, răutatea făcută cu bună știință. Parfumurile dulci, săriții de pe fix, bursucii și constipații bătăuși, sfătoșii și nucile în pereți.
Mă enervează vocea mea, muștele ce vara ajung în birou, părinții inconștienți, habotnicii și extremiștii. Oamenii care traversează trecerea de pietoni pe bicicletă, șoferii idioți, cetăţenii umili în faţa bugetarilor cu tupeu nesimţit, cei care scuipă cojile de seminţe direct pe stradă, oameni religioşi care nu gândesc cu propriul cap sau cei care aruncă gunoaie pe oriunde.
De fapt, nu mă enervează nimic. Sunt zen fiindcă lucrez într-o redacţie inteligentă şi simpatică: este un medicament pentru toate enervările…